EXPERIENȚE

Cinamatograf outdoor

În timp ce întunericul se așază blând peste Delta Dunării, ecranul cinematografului nostru outdoor se luminează. Îți garantăm că maratoanele de filme se simt altfel când stai desculț în iarbă, înfășurat într-o pătură călduroasă și cu briza serii pe obraz.

Fie că alegi să vizionezi un film singur, alături de prietenii tăi sau în compania noilor cunoscuți din campingul nostru, experiența este amplificată de sunetele autentice ale naturii ce însoțesc fiecare cadru. Vizionare plăcută!

Și încă un fapt interesant. Cinematograful Dolphin Camping este gazda Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, ce numără deja 20 de ediții. Te așteptăm și pe tine la următoare ediție.